Rămâne-un vis

Aş vrea să-ajung în gândul tău,

Tu amintire tristă şi stingheră,

Dar n-am putere acum, că eu

Mă simt o scamă, pe o etajeră.

Aş alerga prin clipe de demult,

Să te găsesc pierdut în rătăcire,

Oprindu-mă în tainic loc, să-ascult

Din şoaptele-ţi tăcute de iubire.

Rămâne vis, să fiu un înger călător,

Să zbor spre tine, dorul mă inundă,

O lacrimă, să se preligă de-al tău dor,

Să te sarut, pe buza tremurândă.

Visez

Visez, ca să pătrund în gîndul tău

Eu, amintire tristă si stingheră,

Tu  să tresari, cum ai cădea în hău

Doar, că lipsesc din viaţa-ţi efemera.

Cuprinde-mă în palma ta, cu drag,

Şoptind cu patimă în glas,cu daruire,

Rămânem doi, în clipa nopţii prag,

Eu, fir de dor… tu dulce-a mea simţire.

În vis, noi împreună să-alergăm ,

Ca doi nebuni  pierduti în rătăcire,

O lacrimă de s-o prelinge, depănăm

Doar întâmplări trecute, de iubire.

Când mă trezesc  din visul călător,

Zburdând prin stropi ce stau la pândă,

Sărutul ce ţi-l dau, al meu năvalnic dor,

Să-ţi fure somnul, vraja să te prindă.

Şi ce daca?

Şi ce dacă afară-i iarnă?
E frig oricum în ochii mei,
Dacă o fi şi vrea să plece,
Sufletul meu rămâne rece.


Atâta iarna e în mine,
De aş deschide ochii bine,
Aş transforma totul în gheaţă,
Cerşind o boabă de speranţă.


Cu ochii mei tăcuţi şi goi,
Chem altă iarna înapoi,
Să caut coiburi de-amintiri
In cufărul...vechii iubiri.

Tac...in singuratate

viaţa mea şi-a luat un nume

singuratate

eu pe mal voi rămâne lângă marea

cu ochii mari

mă scald în val cu-nfrigurare

ca şi luna

poetul îşi spune păsul

durerea

cautând alinare

în mare

apa limpede

întunecată preia fraza

sfruntată

în limbajul transparent

rămân lângă ţărm

s-ă ascult cu-nfrigurare

fâlfâit de aripioare

şi-n liniştea macabră

privesc şi

tac…

Din "jertfa blândului destin"

Aş vrea să ningă liniştit, în prag de iarnă,

Să cearnă-n disperare, acum  asupra mea,

Simţind cum cerul, peste mine se rătoarnă,

Iar ţurţurii în plete, în clinchet, vor cădea.

Noi  amândoi să-alergăm prin albele troiene,

De frig sau ger să nu ne temem.Este vreme,

De o iubire fără seamăn, cânt dulce ne-fioara,

 Vom lua-o de la capăt, timizi, ca-ntâia oară.

Şi focul inimii năvalnic, o fi altar, cunună

Straie vor fi  un dar al sorţii, mii de viori răsună

Frumoasa ta  voi fi atunci, ca puntea între nopti

Iar tu să fii “Luceafăr”, frumosul vis, de poţi!!!

Aşa vom învaţa iubite, să ne iubim cu dor

Dând  unul altuia din “jerfa blândului destin”

Iar fericirea va fi drumul lin, zbor  de cocor

Învaluiţi de o iubire… un voal uşor…festin.

Acolo-n vârf de munte…

Aş vrea să ne ascundem pe-un vârf de munte”dacă”,

Un legământ în sufletele noastre ar vrea în veci  să tacă,

Să conjugăm la infinit iubirea, neuitarea,”eu şi tu”

Acolo-n vârf de munte, noi să uităm cuvântul “nu”.

Doar pe un vârf de munte  aş zămisli cuvântul “rai”

Şi-aş aştepta în noapte să-mi spui cu dor tu,”hai”!

Acolo n-aş mai plânge şi fericită-aş fi, eu “dacă”

Mereu aş fi cu tine, uitând pe veci cuvântul “pleacă”.

Să admirăm noi albele troiene, să ne iubim  “săraci”

O pârtie de dor, pe langa râu, în calea mea să faci.

Şoapta vântului de munte, să fie strigăt de iubire,

Şi botezaţi de necuprins, să te hrăneşti cu-a mea privire.

Cu apa râului de munte, spăla-vom pete de noroi,

Şi muntele va învăţa blindeţea  şi iubirea de la noi.

Mulţi ani vom trăi liberi, fără-a rosti mereu cuvinte,

Iubirea  noastră şi respectul, vor  fi în viaţă “punte”.

Pe prispa cerului

Iubite, pe prispa cerului de sus,

Buchet de gânduri  ţi-am adus.

Ţi-am dăruit un dor şi a mea carte,

Cu flori ţi-am pietruit căile moarte.

De le vei mirosi, cu dor, stiu bine

Gandul îţi zbură, sigur către mine,

Iar cartea mea neobosit de vei citi,

În chipul meu  cu drag, te-oi oglindi.

Din carte vreau un paragraf uitat,

Cu toată dragostea, ce-ai luat,

Pe-aleea vieţii mele  azi presară,

Doar gânduri bune şi iubire iară.

Iubite, eu vreau pe prispa casei mele,

Doar un buchet micuţ de viorele,

Le-aş împleti cu fir de “dor de tine”

Să le păstrez  în viaţa care vine.