Viaţa fiecărui om este un lung şir de experienţe şi dezamăgiri.Cum,omul este supus greşelilor cea mai mare greseală este aceea de nu privi viaţa ca un miracol. Exemplul cel mai bun ni-l pot da cei care, fac eforturi disperate să traiască, reusesc să fie tonici chiar şi dupa ce trec prin momente cumplite: boală incurabilă, pierderea celei mai dragi personae s.a.m.d.Cel în cauza duce o lupta absurdă,sfaşietoare, fară să simtă nici o durere,nici o frică …nimic. Nu gândeşti cum getionezi totul, doar le faci, ca un robot şi nici macar nu te întrebi cum reuşeşti să le faci?
Reuşim să ducem aceasta lupta absurdă, doar că atunci când încetăm să mai “trăim”,să mai cautăm vinovaţi pentru tot ce ni se intamplă, atunci, fară sa ne dăm seama, dăm dovadă, nu de slabiciune cum se vede poate din afară,ci de mult curaj, de fortă interioară, care vine pe un support al dragostei, afecţiunii ce o ai pentru cel în cauză…Atunci conştienţi sau nu, suntem mai iţelegatori cu faptul, că fiecare om are lumina lui,o soartă, un destin, o personalitate, poate diferita de a noastră şi răul din noi parcă amorţeşte. Este un adevăr pe care omul il percepe mai uşor, mai profund , cu mai multă inţelegere şi anume, că viaţa are un amestec dulce-acrişor…Important e ca noi, să percepem ambele gusturi în egala profunzime.
Cum viaţa işi urmează cursul, chiar şi atunci când dăm dovadă de slăbiciune, descoperim reizbucnirea unor sentimente, dovadă că omul işi revine la normal şi începem prin a încerca, a face ceva pentru noi. Dar vezi? modul în care abordam „aşteptarile” este rezultatul a ceea ce am invaţat în copilarie, al experienţelor de viata şi al alegerilor fiecaruia dintre noi. Cu fiecare nouă revelaţie în legatura cu tine însuţi, poţi face alegeri noi , care pot schimba totul. Aşteptările puternice şi profunde, urmate de dezamăgiri, ma pot face să devin rezistenta în faţa obstacolelor şi ma ajută să creez miracole în viaţa mea. A deveni constienta de propriul comportament este primul pas spre ”a creşte”... O data ce imi înteleg comportamentul şi opţiunile, pot face alegeri noi şi putem face schimbari minunate şi de durata în vieţile noastre.
Aşteptarea reala nu este doar „înalta” sau „joasa”. Pentru a fi cu adevărat eficientă şi puternică, ea are nevoie de profunzime şi substanţă... Avem motive reale pentru care, să credem că putem să îndeplinim ceea ce ne-am propus. Sperăm într-adevăr, sau suntem doar îmbătaţi de mirajul entuziasmului...? Să devenim entuziaşti este un mod obişnuit de a crea aşteptări, dar cu adevărat nu este de durată şi necesită multă energie pentru a-l susţine.
Cu toţii avem sentimentul că ştim cum să facem ca lucrurile să se întample. Este un sentiment calm si blând, care ne copleşeşte atunci când într-adevăr credem, sperăm, ne rugam, ne dorim, ca ceva să se întample. Sentimentul este energizant şi placut. Atunci întradevăr ni se pare că viaţa este un miracol. E bine sa realizăm când simţim că aşteptările nu sunt puternice şi profunde şi să ne acordam timp, să stăm cu gândurile şi sentimentele noastre. Îmi pun intrebarea:
-Ce m-ar costa să cred într-adevăr în posibilitatea la care sper? Îmi doresc şi sunt în stare să am curajul, să investesc în speranţele, energia şi credinţele, în asteptarile mele? Dacă nu, de ce nu? Aceste întrebări mă vor ajuta să gasesc cai de a-mi imbunătăţi aşteptarile şi probabilitatea succesului meu. Numai atunci va exista acea dimensiune profunda a aşteptării reale, numai atunci voi putem opta să alternez abordările.
Este adevărat că uneori putem deveni controlaţi, cinici, pesimişti, anxioşi, apatici, depresivi sau ne putem îndoi de noi înşine şi putem deveni temători. Aceste alternative reprezintă adesea „strategii de supravieţuire” pe care le-am adoptat gândind, că ele sunt un mod mai realist de a privi către necunoscut, de a ne atinge scopurile sau de a ne proteja de durere? Ce încercam să realizam cu aceste alternative? Atunci când ne dăm seama că de fapt înlocuim cele de mai sus cu o aşteptare mult mai realistă, putem să privim în interiorul nostru. Întregul comportament are un sens şi vor exista motive.
Putem avea parte de „insight-uri” valoroase atunci când ne acordăm timp să înţelegem, de ce nu avem aşteptări reale. O dată ce inţelegem ceea ce încercam, şi anume, să creeăm prin abordările noastre alternative, o variantă mai înţeleaptă şi mai bună ar fi, să cautăm căi de a creea asteptări reale.
Încercările continue, care fac pe cineva sau ceva să se schimbe pot deveni o iluzie şi este foarte dureros, transformându-se în dezamăgire. Iluzia este definita ca”o falsă credinţa menţinuta în ciuda evidenţei care nu o validează”...Când ne dorim ca ceva să se intâmple cu adevărat, putem pierde perspective şi aluneca uşor în dezamăgire. Uneori este nevoie, să devenim realişti, să privim situaţia şi să acceptăm, că persistăm în a ne provoca durere, refuzând să renunţăm la un vis.
Uneori, există atât de multă durere încât repararea ei pare a fi singura noastră sperantă. „A trece mai departe” poate fi resimţita ca o renunţare, deşi uneori este alegerea cea mai sănştoasă. ”A trece mai departe” necesită un pic de jeluire, poate ceva vindecare şi totuşi, este uimitor de eliberatoare...
Dacă putem să ne comutăm atenţia şi energia de la ceva care nu funcţioneaza către un nou scop, viziune sau vis, ne vom simţi diferit. Ne vom simţi bine raportat la noi înşine şi putem începe să cautăm căi de a atinge aceste noi vise şi posibilitati. Diferenţa dintre iluzie, urmata de dezamăgire şi speranţă devine clară atunci când ne acordăm timp să reflectăm asupra situaţiei în care ne aflăm...
A fost oare nevoie să trec prin experienţe dureroase care mi-au produs furie şi amăraciune?. De ce? Care e lecţia pe care am de învaţat-o din acestea? Voi fi recunoscătoare acelora, pe care destinul mi i-a scos în cale, pentru a mă ajuta să invaţ această lecţie. Las deoparte resentimentele, chiar dacă aceşti oameni m-au rănit. Este posibil să iubesc viata neconditionat şi incerc să nu nutresc sentimente precum amăraciune, furie, vină sau orice alt sentiment cât mai puţin sau chiar de loc, convinsă fiind că acestea nu-şi au locul langă iubirea de viată şi nu fac parte din miracolul vieţii . Dacă aş privi prin „binoclul”personal aş vedea lucrurile în modul în care am fost învaţata să o fac.
Este importantă perspectiva din care voi privi această lecţie...altfel calatoria în viaţă nu-mi va părea uşoară ci chiar dificilă.E foarte uşor să vorbesc de calitaţile personale,de care, sigur sunt mandră, dar am constatat că nimeni nu le ia în seamă.
Constientizez că doar eliberarea de trecut, eliberarea de durere şi iertarea mă vor scoate din deznădejde şi mă vor conduce spre miracolul vieţii! A ierta inseamnă a lasa deoparte resentimentele, furia, răzbunarea. A te elibera de dorinta de razbunare asupra trecutului înseamnă schimbarea direcţie de mers către o trăire pozitivă, necondiţionată.O dată ce am înţeles ce reprezinta viaţa mea, nu mai pot şterge acestă cunoaştere.Conştientizez că dacă voi încerca altceva cu viaţa mea, voi avea mereu senzaţia unui gol imens. Stiu. Lumea nu-mi datorează nimic,dar.........
Merit, la fel ca toti ceilalti!
