Pe drumul spre-nainte

Eu m-am născut pe un tărâm de ţară

Curat ,frumos, il văd şi azi ca-ntâia oară.

De la parinţi am învaţat ce-i sârguinţa

Şi cum să fac, să-nving azi neputinţa.

Şi dacă, atuci copil la ei cand eu eram,

Zburam ca guguştiucul zglobiu din ram în ram,

Acum la poarta vieţii eu singură mă simt,

Şi de a mea tristeţe, e greu ca să mă mint.

Eu pun un lacăt, două si uşa să ferec

Durerilor noian ce peste prag îmi trec.

În loc de uşa aş pune un văl ca de mătasă,

Nimic din cele rele, să nu mai intre-n casă.

Eu totul am spalat cu lacrimi mii si mii

Si nu am vrut sa cred ca tu n-o sa mai vii.

Acum c-am inteles eu sensul vietii  sfinte,

Ma-ntorc tacuta  la o viata spre inainte.

Pe drumul spre-naite voi merge negreşit,

Să recladesc din nou tot ce eu am iubit,

Şi ce a fost durere voi scoate azi din minte,

Căci nu mai are loc pe drumul spre-nainte.

Incertitudine

Şi ura şi iubirea, îtţ las acum avere,

Şi peste ani fii sigur, eu nu ţi le voi cere,

Dacă acum au dat un sens vieţii mele,

Curând şi eu şi tu uita-vom despre ele.

De te-am iubit eu ştiu că am plătit,

Cu  multe lacrimi şi cu somnul nedormit.

Inconsecvenţa ta şi ura, eu să ţi-o plătesc?

Cum?Cu  dorul  meu în veci să te iubesc?

Nu vreau eu sa continui  să plâng înca,

Ea, rana ce-ai lăsat, este o rană adâncă.

Pentru-a ta trădare,  nu te voi pedepsi,

Ci poate în tăcere, mereu te voi iubi.

Voi căuta acum, un început mai bun

Şi voi porni în suflet cu stelele în pumn.

De te voi întâlni, cu drag să-ţi dăruiesc,

Steluţa care sunt, si-ţi spune „Te iubesc!”

Dorinţa

Eu vreau să scriu cu roşu de măceş,

Durerea şi tristeţea ce în mine zace,

Şi-aş sta culcată, mult timp pe un preş,

Să se prelingă tot, ce-n mine acuma tace.

Când mă ridic uşor, cu gândurile mele,

Nalţa-voi zid cu geam şi cu zăbrele.

Strigând, eu braţele spre cer voi ridica,

Şi-ţi voi trimite cântul şi cu iubirea  mea.

Apoi privesc tăcută, o frunză 'n-cadere,

Ce doarme-adânc până la primăvară.

Nimic şi nimanui, ca ea, eu nu voi cere,

Eu vreau să devin „eu”, acum întâia oară.

Vreau să fiu pânza de apă cristalină,

Tot ce-i frumos să se-oglindescă-n  ea.

În jurul lor să fiu izvorul de lumină,

Ce stracuceşte-n calea lor,  şi-a mea.

Vreau haină sa-mi fie, petalele de flori,

În prejma ta de sunt, meru să te-nfiori,

Să pot da celor dragi, gândurile mele-alese,

Dintr-o grădină-a fericirii, ce-or fi ele culese.

Am cautat iubirea

Am căutat iubirea, am căutat de mica

În dragostea de mamă, iubirea de bunică.

Am căutat iubirea în jurul meu mereu,

Şi-n floarea cea aleasă, şi-n tainic visul meu.

Şi am găsit iubirea, când mare am crescut,

Era iubirea pură, iubirea de-nceput.

Şi-am încuiat iubirea în sufletul flamând,

Crezând că de acolo nu va ieşi nicicând.

Dar mi-a luat iubirea EL”, bunul” D-zeu,

Fară să-mi ceară voie, să-ntrebe de vreau eu.

Iubirea mă veghează, din cerul cel cu stele

Şi-aş vrea să se coboare în visurile mele.

 Voi căuta iubirea acum, iar pe pământ,

Când va fi iarăsi ziuă, în suflet şi în gând.

Şi-l voi ruga pe D-zeu, să fie bun cu mine

Şi fericită eu să fiu, în viaţa care vine.

De voi găsi iubirea, n-o las să mă doboare,

Nici să îmi vânda inocenţa, destinului cel crud.

Ea, iubirea, e lucru sfânt pe-acest pământ

Cât timp e preţuită, în inimă, în suflet şi în gând.

Legea Bumerangului şi... viaţa

        Atunci când ne supărăm, nu realizăm, că de fapt încălcăm una din cele mai frecvente legi ale Universului. Această lege poate determina nelpaceri atât ţie cât şi celui pe care te superi şi nu e alta decât “Legea bumerangului”.Tot ce emitem în jurul nostru, din punct de vedere vibratoriu,dorinţe, sentimente, gânduri, se întorc la noi, producând perturbaţii în câmpul nostru energetic. Atunci când intervine o supărare între doua personae, este foarte bine dacă am reduce conflictul la stadiu de impuls (am simtit, am reactionat şi a trecut imediat). De ce spun asta? Când ne gândim la o persoană, între noi şi ea se crează o punte energetică şi orice gând rău, nu este altceva decât un atac energetic asupra persoanei respective, deci răul, disconfortul există şi în noi şi în ea şi fără să conştientizăm ne distrugem unul pe celălt. 

         Neputând controla, aceste manifestari duc la creşterea agresivitaţii interioare, apoi la răcirea relatiilor şi dacă se instaleaza şi lipsa de comunicare, acesta din urma instalată duce la ură.Cum putem să ne controlam agresivitatea în urma unei supărări? Foarte simplu, prin atribuirea unor gânduri bune pentru persoana cu care am intrat în conflict, prin iertare, dorindu-i binele şi asemeni bumerangului, noi ne vom simţi mai usuraţi, nu vom avea de suferit prea mult.

         De la viaţă am învăţat că, atunci când cineva ne supără, ne jigneşte, nu trebuie să ţinem în noi, să ne supărăm, să urâm.Trebuie să acceptăm cu calm şi bunătate tot,  deoarece de nu vom accepta, vom trece printr-o purificare a sufletului prin suferinţă, iar ea duce la autodistrugere, imbolnăvire şi chiar moartea. Iertând pe cineva cu sufletul, nu numai cu vorba, ne vom vindeca şi noi mult mai uşor. Dacă cineva te-a supărat roaga-te să fie sănătos şi fericit, nimic rău să nu aiba parte, şi tu vei primi însutit. 

         Gândul bun este cel care ne aduce pacea şi liniştea sufletească, deci ce-am dat, am primit.Adoptând o astfel de atitudine, ni se certifică încă o dată faptul că  legea bumerangului ne ajută să iertăm duşmanii, prin ganduri bune şi iubire şi constituie un act protector pentru noi .

Cineva a spus cândva: "Ce pleacă se şi întoarce."

Luceafăr poeziei româneşti

Tu, Eminescu răms pe veci „poetul de renume”,

Tu, ne-ai adus prin vers în lume, falnic nume.

Tu, ne-ai şcolit cu o iubire de dor şi de speranţă

Tu, să cântăm un astru şi râul cu luciul de faianţă.

Tu, Eminescu ne-ai făcut şi mai uniţi, mai buni,

Tu, ne-ai făcut să ne iubim din moşi şi moşi srăbuni,

Tu, prin duiosul vers ai răscolit în sufletul de om,

Tu, ai sădit Iubirea dintre oamani, de lună şi de pom.

Tu, a-i descifrat limbajul a tot ce ne-nconjoară,

Tu, prin versul tău cântat-ai şi dragostea de ţară,

Tu, din lumea ta eternă, prin vers ne-aduci aminte,

Tu, dai învăţătura de” drgostea cea sfântă de parinte”.

Tu, nu-ncetezi cu lira ta, romanii de-oriunde sa-i uneşti,

Tu, viu ne vei rămâne,”Luceafăr poeziei româneşti”!!!

De-aceea azi, la ceas aniversar în vers noi îţi urăm

Multi ani!!! Şi vei rămâne” Luceafăr”, acolo unde eşti.

Departe de trecut

Te port de-o lungă vreme, te port la mine-n gând,

Te port eu pretutindeni, mereu agonizând,

Eu te-am purtat şi-o toamnă-n cuprins de maracini,

Dară cuprinsul toamnei e plin azi de rugini.

Eu te-am purtat şi-n iarnă cu „viscole” izbind

Dar azi totul se-nchide de-al tău surâs murind

Şi simt în jurul meu parfum de mucegai, migdala

Şi-aş vrea, să te-ntâlnesc acum ca-ntâia oară.

Eu te rostesc în versuri reci, acum de desparţire,

Nu vreau să-ajung să pierd din nou a mea iubire.

Nu vreau să-mi amintesc din urmă de trecuturi,

Chemandu-mă frenetic, şi-acum spre începuturi.

Te port în inimă  până-o apare cândva  altă speranţă

Nu vreau în ani, să par pirdută cu chipul de faianţă.

Te port cu giulgiul inimii de azi, acoperit, fireste

Nu, să te ascund, ci te păstrez , ca omul ce iubeşte.