Cuvinte nu găsesc, să-ţi strige al tău nume.
Singurătatea, să uit de tine, nu mă lasă
Iar chipul tău e-aievea, în suflet şi în casă.
Voi fi meru cu tine, pe-o aleie a tăcerii
Deşi nu vreau ca dorul, fidel fie durerii,
Cand dorul nemilos din suflet va dispare.
Ea, imima tăcută, aşteaptă a ta chemare.
Gândul în labirint-ntunecat mă poartă,
Negura cea deasă,o simt cum mă apasă,
Eu vreau să ies .Vin gânduri, nu ma lasă
Spre mine trimeţând chemarea dureroasă.
Mă-ndeamnă să văd viaţa iar zâmbind,
Să văd din nou grădina vieţii înflorind.
Nu-i pot răspunde, pe buze am tăcere
Tăcerea e amară şi nu-mi face plăcere.
În dezmierdări tăcute, frumos eu te alint,
Trimit raza de dor spre tine un zenit.
Ramâi tu linişte şi vis, destinul meu divin,
O preasfântă icoană, la tine să mă-nchin.
Privesc spre drumul magic ce se-ntinde,
Nu te găsesc, rămân înconjurată de cuvinte.
Iar sufletul rănit, nici când nu va cuprinde
Tăcerea ta-n beţia mea…beţia de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu