De la Eminescu… am învaţat

Am învăţat din slova lui scrisă cu dor,
Că oamenii se nasc,,se trec şi mor.
Că EA, femeia e o stea între femei
Şi astăzi slova noastră o dăruim
Doar ei.

Ne-a învăţat să venerăm azi lacul,
În prejma lui când cântă pitpalacul.
Izvorul şupotind ce el ne poartă dorul
Şi pentru ea femeia , si pentru el
Feciorul.

Ne-a dus prin neguri albe şi luna argintie,
Ne-a înşirat poveşti de deal şi de câmpie,
Ne-a încîntat cu trestia cea lin plecată,
Pe care-a semuit-o în cantul lui cu chip
De fată.

 Am mirosit parfumul florilor de tei
Şi uneori a firului de romaniţa,
El povestind duios femeia-ntre femei,
Cerea iubirea-i toată, şi des cerea,
Sărutul ei.

Iubind  marea şi luna a spus în versul lui,
Mormântul să ii fie la margine de mare,
Apoape să ii fie şi cerul înstelat şi pomul,
Iubind şi în mormânt natura şi chiar
Omul.