Depărtarea

stăpânim aceeaşi depărtare

şi nu ştim,

suntem eternitatea timpului  pierdut

în negurile ei.

ne-am spus cuvinte ce greu ne amintim

topite-n gesturi răvăşite,

nu le mai vrei.

toate acestea sens nu au, sunt părăsite

pe chipul meu rămase

de dorul tău,

umbrite.

pe vatra sufletului, doar somnul

le îngână,

ea, depărtarea, un rug de stele aprins,

se aseamăn cu umbra pe un zid

de piatră, turkis.

rămân o ramură a nopţii târzii

nu ai s-o vezi,

nu o să vii…