luni, 23 ianuarie 2012

Deschide fereastra

Deschide fereastra, alungă durerea,
Tu lasă iubirea să-ţi intre în casă,
Ea linişte-aduce, a ta fie vrerea,
Te-nchină şi crede în viaţa rămasă.

Deschide fereastra şi lasă să intre,
Doar liniştea mării, crezul a-nvinge
Tu lasă-adevărul, el te cuprinde
Trăieşte aievea, fără a te plânge.

Deschide fereastra, dorul te cheamă
Dorul de viaţă ascuns sub năframă
Opreşte norii , vremea să strice,
Priveste-nainte spre-o viaţa  ferice.

Deschide fereastra, alungă tristeţea
Caută-ţi Dumnezeul  salvării acum,
Primeşte în casă doar liniştea mării,
Ea spală trecutul, ţi-arată alt drum.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu