Eu „marea”...de iubire

Eu n-am visat nicicând că mori,

Tăcând în veci tu mă-nfiori,

Eu marea sunt, cer îndurare

În noaptea de însingurare.


Tu-n visul meu vei fi mereu,

În apa şi în gândul meu,

Noaptea-nstelată ce sclipeşte,

În inima-mi ce te iubeşte.

Ca marea, gem acum în mine,

Sunt vuiet ce spre tine vine,

Eu, cu furtuni şi cu maree,

Trimit prin val iubiri să-ţi deie.


Să ştii că n-am uitat de tine,

Eu glasul mării strig că-i bine,
Să afli tu, sub clar de lună
Cum e un geamăt în furtună.


Aş vrea în nopţi de neuitare,
Să îmi trimiţi zile cu soare,
Şa fiu azi pescaruşul blând,
Să zbor ferice, nu plângând.


Păşind pe suluri de nisip,
Să m-oglindesc în al tău chip,
Tu să mă chemi cu glas ceresc,
Şi eu să-ţi spun cât te iubesc.


Dar sclav iubirii nu pot fi,

Că eu trăiesc printre cei vii,
Rămân doar marea şi-i firesc,
În lumea lor, eu să iubesc!