Flacăra aprinsă

Tu,  steaua mea eşti veşnic stinsă,

Doar eu îţi port o flacără aprinsă,

Aş vrea eu o scânteie la tine să trimit,

Aminte să-ţi aducă, ce mult eu te-am iubit.

Tu rătăceşti prin mii şi mii de stele,

Şi ai lăsat în urmă  regrete şi durere,

Eu vreau ca steaua mea să o găsesc,

Să pot să o admir şi chiar să ii grăiesc.

Să-i spun cuvinte dulci ca altădat’,

Şi despre dorul meu de care n-a aflat,

Căci ea se-ndepărteză puţin câte puţin,

Lăsând în urma ei doar amintiri şi chin.

Eu înca te mai chem, deşi e inutil,

Şi nu mai vii decât, în visu-mi infantil,

Tu te-ai îndepărtat puţin câte puţin,

Sunt flacăra aprinsă în hăul meu de chin.

În lumea ta cea rece eu nu pot să exist,

Şi zi şi noape chipul îmi este plâns şi trist,

Aş vrea să mă topesc ca fulgu-n palma ta,

Să fiu şi eu ca tine, pe cer o simplă stea.