duminică, 8 ianuarie 2012

Iubesc poezia

Iubirea vieţii mele-i poezia,
Ce noaptea-n vis mi se arată.
Ea mă îndeamnă ca prin vers,
Să scriu al vieţii mele mers.

Ea vine cuibărindu-se deja,
Ştiind că-i pasiunea mea,
De vorbă stau prin al ei vers
Cu-aproape-ntregul Univers.

Coboară-n mine şi aşterne
Azi  multe gânduri efemere,
Îmi spune să înşir pe-o coală
Duioase gânduri ca la şcoală.

Îmi cere să mai scriu ceva,
Ceva ce-mi spune inima.
Eu  sfatul poeziei îl ascult
Şi scriu despre al meu trecut.

De nu ştiu vorba a începe,
Ea poezia-n vers şopteşte
Cu drag adesea ea dictează,
Ei inimii… care  oftează.

Ea titlul, tema singură alege,
Lumina gândurilor, se-nţelege,
Doar inimii ea îi vorbeşte,
Cu amintirile se sfătuieşte.

Şi împreună în credinţa
Azi versuri multe, iau fiinţă,
Din harul sufletului date
Şi din simţirile curate.

Le simt măreaţa  învoială,
Eu vreau să scot din mine tot,
Sunt iar ca un elev la şcoală
Eu  poeziei …dau cât pot.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu