Tăcute încerca-vor pe mine să mă cheme,
Pe drumul nostru doar de noi el cunoscut,
Ca eu să mai pasesc din vreme-n vreme,
Dacă pe-a cerului cupolă deasupra ta mai ies,
Clipind tăcute mii şi mii de triste stele,
Şopti-vor, că au luminat a mea cărare des,
Şi martori ele au fost înduioşării mele.
Vor spune-n şoaptă cuvintele-mi de dor,
Tăcuta noapte, doar ea să le mai stingă,
Apoi vor şuşoti-n oglinda trmurândă din izvor
De ochii mei, ce-au încetat ei să mai plangă.
Striga-vor vântului ce-agale trece prin stejari,
Ş-or povesti de-a sufletului meu speranţă,
Vor aminti că te-ai jucat ades cu vorbe mari,
Când mă priveai cu ochii reci ca de faianţă.
Pe ele, eu le rog să-ţi lumineze calea-n veci ,
Sa fie bine-ntodeauna, pe unde vrei să treci.
Şi sfaturi bune toate, acum le rog să-ţi dea,
Tot ce-i mai bun în astă lume…dragostea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu