Nebune gânduri crezute uitate mai din vară,
Ce le credeam de mult împrăştiate pe afară,
Sau prefacute, de a verii arşiţă, în scrum.
Şi le-am ascuns în pumn,în miez de toamnă,
Sub lăvicerul ei pitesc timid mii de dureri,
Şi rog cu glasu-nlăcrimat iubita “doamna”,
Să uit ce am pierdut,de parcă-ar fi fost ieri.
De se-ntreabă toamna, oare ce am pierdut
Şi ce lucru de preţ, ascund sub frunza ei,
Îi voi respunde suspinând să stie. Nu de mult
Pierdut-am pe vecie, izvorul cald al dragostei.
Rămân păşind încet pe aşternut de frunze,
Si deapăn toamnei dulcea mea poveste,
Un dor cumplit se-aşeaza pe-ale mele buze,
Un dor cumplit de ce a fost şi nu mai este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu