Păşesc parcă agale, către o lume noua.
Văd oameni trişti, ce merg pe trotuare,
Toţi par îngânduraţi, căzuţi pacă-n visare.
Păşesc acum prin ploaie, păşesc prin Univers
Şi-ncerc să înţeleg, ce nu am înţeles,
Dar negăsind răspuns, cobor în lumea noastră
Şi las în urmă ploaia, cea rece şi sihastră.
Cadenţa picăturilor deşteaptă-a mea visare,
În gânduri îmi apare aceeaşi întrebare,
De ce nu pot şi eu rămâne prinre stele,
Să pot, să-ţi fiu alături, pierdută printre ele?
Vom merge iar de mână şi numai împreună,
Noi incantati vom fi de-a ingerilor struna,
Privindu-ne in ochi sub Galaxia albastră,
Ne-om aminti de viaţa şi de iubirea noastră.
Îmbraţişaţi vom povesti de tot şi toate,
Vom căuta umbrela unui nor în noapte,
Usor atinge-mi fruntea cu mângaieri duioase,
Iar eu voi număra, secundele rămase.
Când, iar te vei întoarce la cer cu multe stele,
Şi cand din nou rămân cu gândurile mele,
Învaţă-mă eu ce să fac şi cui să cer apoi,
Pe tine să te-ntoarcă, o clipă lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu