Văd frunzele, ce cad uscate,
Doar de vânturi legănate,
Pasărea zboară şi tace,
Timpul nu se mai întoarce.
Simt o linişte ce zace,
Sufletului n-am ce-i face,
Doar cu-o pană pe hârtie,
Scriu eu liniştea să ştie.
Privind spre codrul de granit,
Să deslusesc a lui foşnit,
Eu simt cuvintele cum pier,
Nedesluşind al meu mister.
Ea lacrima, nu îmi dă pace,
Eu ştiu că ea nu se preface,
Durerea sufletului doare,
Iar viaţa noastră-i trecătoare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu