Regrete

Chemării ai răspuns, tu  gând pribeag.

Te-am aşteptat mereu visând, candid,

Crezând, ca vei fi visul meu cel drag,

Ai poposit în viaţa mea, apoi fugind,

Te-am aşteptat sperând să fiu cândva

Eu singura fiinţă, eu frunza toamnei tale

Şi am lăsat să ardă ce nimanui n-a ars

Şi-am aşternut iubirea, covor în a ta cale.

In scurta fericire a întâlnirii noastre,

Am împletit din dor, din  vis, ceva frumos.

Povestea mea şi-a ta în versurile caste,

Iubirea penru tine am scris-o eu duios.

Am aşteptat visând, dar ai ales tăcerea

Eu înca ţin în  suflet o luminiţă aprinsă,

Doar la lumina ei voi estompa durerea

Căci tu doreşti să fii, doar o lumina stinsă.