În vara toridă, cândva ea secetoasă,
Când lacrimi fericite udară pământuri,
Zidit-am din vise frumoase, “o casa”
Pe maluri straine, uitată de vânturi.
Fugit-am de vântul ce spulberă mândria
Şi gândurile-s prefacute în fire de nisip.
Zadarnică-mi fu truda, traiesc azi “fantezia”
El, visul meu de-atunci se-mprăştie,nu-i chip.
Iar vântul sulfă tare surpând azi temelia,
Şi schimbă casa mea în maluri de nisip.
Înnot cu greu prin el, să caut bucuria
Da. Vreau să cred ca-n viaţă, mai este înca timp.
Eu vreau să fug oriunde, de pulberea străină,
Să-ascult o voce blândă, să calc printr-o grădină
Înfrunt negura vremii, să alerg pe un drum lin
Cu fericire multă, nu presărat cu… chin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu