De tot ce am în suflet îmi aparţin doar mie
Şi lacrima de pe obraz, n-am dat-o decât ţie.
Nimic din ce-am în suflet nu este a nimănui,
Tristete şi durere am eu, nu sunt a nu ştiu cui?
Eu lumii nu îmi plâng de mila, deşi o fac mereu,
Deşi mă doare tot ce văd şi-aud în jurul meu.
Prietenia n-o s-o cumpăr, cinstit eu nu socot,
Sinceritatea valoreaza în diamant şi aur, tot.
Acum nu ştiu de unde vin şi încotro mă-ndrept,
Mă simt a nimănui şi cat întruna drumul drept.
Eu mâna lor de am întins credeam în legământ,
Prietenia am tot dat-o, la rang de jurământ.
Eu răscolind în gând, găsesc numai o groapă
Fără căldură, întunecată, şi goală parcă toată,
Eu mă feresc să cad, că nu mă simt gunoi,
Prefer închisă-n casă, unde am stat noi doi.
Ei toti, iertaţi fie de mine, eu cea a nimănui,
Eu cred într-o zicală”omul …cu locul lui.
Timpul va da uitării tot ce socot a spune,
Ea viaţa, ea ne-acceptă pe toţi fără de nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu