Un gând…

In mine liniştea se scurge-ncet,

Urcând spre cer prin ploi amare,

Eşti îngerul ce urcă azi inert,

Ducând iubirea-ţi, către soare.

Te simt în zbor cum aerul topeşti,

Ducând a ta căldură spre văzduh,

Tu aminteste-ţi cum, că mă iubeşti

Până şi  eu la soare, la tine am să urc.

Deşi, iubirea ta ai luat-o acolo sus

Şi viaţa-mi se-ndreaptă spre apus,

Ea, dragostea  rămasă, e la mine

Păstrată pentru viaţa scurtă, care vine.

Dorul de tine îmi arde azi în ploi,

Nu voi iuta nicicând acea dulce iubire,

Tu înger să îmi fii, ocrotitor apoi,

În gânduri să-avem, aceeaşi tresarire.

Recunoştinţă…

Domnul te-a hărăzit în astă lume să fii mamă,

Cu drag tu ne-ai crescut, ne-ai dezmierdat,

Acum ne înconjori cu îngeri şi ţi-e teamă,

De ce ni se-ntâmplă şi ce ni s-a-ntâmplat…

Tu ai avut pe lume, doar două din păcate,

Că ne-ai iubit pe toţi, aşa cum se cuvine,

Şi te-ai mândrit cu noi, adesea  peste poate,

Lăsându-ţi  la o parte şi dragostea  de sine.

 În lumea  veşniciei , eşti  înger printre stele,

De grija ce ne-o porţi, vorbeşti  acum cu ele,

Durerea  ni-o veghezi, cu sfaturi de la  ele,

Rugându-le de lacrimi, pe faţa să ne spele.

Ai fost  pentru noi toţi, oglindă, drum în viaţă,

Ne-ai însuflat încredere, iubire şi speranţă,

Ne-ai învaţat de omenie, cu sânu-ţi plin de dor,

Şi ne-ai hrănit cu cer senin, cu drag de adevăr.

Povestea mea…povestea lui…

O fată şi-un băiat, cândva într-o piaţetă,

S-au întalnit umbriţi de-o rază violetă,

Atunci ei s-au privit, apoi s-au definit,

Au scris în doi, o lege, cu tot ce nu-i greşit.

O ea şi-un el,  au străbătut ani, care,

Au demonstrat că dragostea nu moare,

Din ea un vis au construit,un vis de neuitat,

“Iubirea lor cea pură şi fără de păcat.”

Ea fata, el băiatul  mereu ei s-au venerat,

Iluzia durereii nicicând n-au acceptat,

Mereu în doi pe culmi urcară, coborâră,

Viaţa le-a fost uşoară, frumoasă şi nu dură.

Chiar dacă viaţa lor, a fost ca o comoară

Ea a ales tot viată…el a ales să moară,

Si-atunci s-a năruit a lor basm de iubire,

Având timpul şi spaţiul, ca naş la desparţire.

Baiatul astăzi înger, ea fată… astăzi om,

El azi plutind în ceruri, ea floare sau un pom,

Ea caută o cale, el drumul şi-a găsit,

Veghind duios spre ea , căci azi EL e un mit…

Iubiţi femeia

Femeia este floare şi steaua căzătoare,

E răsăritul dimineţii în zilele cu soare,

Tot ce-i frumos în viaţă, în versuri şi în cânt,

Ce trubadurii au cântat, mereu, pe-acest pământ.

Femeia-i fericirea, ce-ascunde-n trupul ei,

De o respecţi destul, tu sincer poţi s-o iei.

Femeia chip de aur, este suavă şi candidă,

În ochii ei, de o iubeşti, găseşti a ta lumină.

Iubiţi femeia , ce-o visaţi, şi cea de calitate.

Daţi-i iubirea  voastră, scăldată-n puritate,

Ascundeţi fericirea în sufletu-i de aur,

De vreţi să-i cuceriţi, a inimii tezaur.

Femeia e  nevoia  în zborul către stele,

Ea vrea iubirea sfântă, s-o-nchidă în zăbrele.

Doar din priviri, ea cere, celor ce-o preţuiesc,

Iubirea absolută, nu doar...”eu te iubesc”.

Cantaţi femeia, de-apururi de-i femeie,

Căci visul va dispăre, fără a ei scânteie.

Cântaţi femeia, şi toate florile vor înflori,

Fără femeie, nimic n-ar exista, nici voi

… nu aţi mai fi!!!!!

Femeia

Femeia........
Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli – William Shakespeare 
Femeia, prin frumuseţea ei fizică şi morală, este marele stimulent al vieţii pentru omul normal, pictor, sculptor, muzician, poet, filosof şi om de ştiinţă, ca şi când în fiinţa ei şi-ar fi dat mâna toate cele nouă muze, fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Mnemosina. 
Femeia este grandioasa operă a lui Dumnezeu; reprezintă ultima trăsătură de condei a Sa. Plină de taine, captivantă, frumoasă, dătătoare de viaţă, cunună a Creaţiei, senzuală…Cum ar arăta lumea noastră fără ea, Femeia? În absenţa ei, orice bal îşi pierde frumuseţea. E fiinţa cea mai gingaşă şi totuşi cea mai puternică. Sunt adesea prezentate în poveşti ca nişte fiinţe pentru care bărbaţii se ridică la luptă şi trec balaurul prin foc şi sabie. Pe lângă cele 7 minuni ale lumii ar trebui adăugată a 8 a. FEMEIA…un zâmbet.,.o rază de soare,,,o pată de culoare…în viaţa voastră…a bărbaţilor…Femeia se descrie prin sentiment, se defineşte prin raţiunea de a găsi optimul, se împlineşte prin răspunsul la provocările drumului. Nu spune totdeauna ceea ce vor barbatii să auda, nu are totdeauna dreptate, dar de fiecare dată ştie să îmbrace lucrurile în haina potrivită şi să ajungă la echilibru. Când tu,barbatul, te uiţi la ea…ţi se pare că vezi raiul. Plină de mistere, capabilă să meargă enorm de departe pentru sentimentele ei, cu acel zâmbet fermecător pe care îl împarte tuturor, doreşte mereu să fie iubită necondiţionat. Te surprinde în mod plăcut ,cum poate o fiinţă, să fie atât de complexă. Când e nervoasă însă, se aprind scântei în ochii ei. Şi când pentru prima oară ţine în braţe copilul ei iubit, când este mamă, este ca o leoaică pregătită de atac. Vreti să fiti iubiti? Iubiti-o. Adorati-o, venerati-o ca pe o zeiţă. Pentru că de fapt, ea femeia este a voastra. Zeiţa iubirii şi a sentimentelor. Refugiul barbatului. Casa  la care revin barbatii când  sunt istoviti de alergarea prin lume. Umărul cel mai puternic pe care poţi să plângi. Are de jucat un rol crucial, de împlinit un destin doar al ei… “Creaţia atinge pentru ea, zenitul.”  Şi totuşi nici o definiţie din lume nu o poate descrie. Oare, ce este femeia?
“Când scrii despre femei, trebuie să îţi înmoi pana în culorile curcubeului şi să presari rândurile cu pulberea de pe  aripile  fluturilor” (Denis Diderot).

Speranţa..

Cu paşi înca  nesiguri şi gânduri în tăcere,
În nopţile pustii, în lacrima durerii,

Încerc să urc pe drumul colinelor de brazi,
Numai la coborâre, există riscul ”cazi!”


Pe drumul sinuos voi căuta un  dor,
Între cer şi pământ voi spulbera un nor,
Pe-alei necunoscute voi rătăci trecutul,
Voi cauta frumosul, voi ocoli urâtul.


Vreau să găsesc în al măririlor mister,
O linişte anume, în care eu mai sper.
Versul meu să fie descântec de iubire,
În palma sorţii, eu, o stea în devenire.

Promisiune

Aş dezmierda şi n-aş şti să blestem,

Şi aş surâde, de-n suflet, n-aş mai suspina,

De aş iubi, n-ar fi nevoie să mai gem,

De plâns, că-n ochi eu doar lumină aş purta.

Eu rana singură nu pot nicicum să-o leg,

Cu mâna mea pot unge rănile străine,

Un colţ de rai voi căuta în lume, să aleg,

Nu vreau un strop de iad azi pentru mine.

Oricât aş cade, tot în sus m-oi înalţa,

Cu fruntea-n dulcea pulbere a vieţii

Revin la versul meu, din el voi veţi afla,

Promit eu să surâd în zorii dimineţii.