Ce mult eu te iubesc

Fără a ta  iubire-s un suflet răvăşit,

Ce caut cu ardoare necunoscut zenit,

Tu erai rădăcina cea care m-a hrănit

Îmi înfloreai surâsul din inimă venit.

Erai un strop de rouă în noua primăvară,

Eu te-am iubit mereu ca şi întâia oară,

Te-ascund în mine-acum, ca pe o floare rară

Să reinviu trecutul, trăit odinioară.

Când lacrimile curg şi sufletu-i pustiu

Şi cum să le opresc aş vrea şi eu să ştiu,

Le-scund sub pleoapele ce-ades le sărutai,

Şi-n nopţile cu lună iubirea mi-o lăsai.

Tresar ades din vis dar visul mi te ia

Şi pustieşte totul în noaptea tristă, grea.

Privesc apoi spre cer şi-ntreb o stea de vrea,

Când oare depărtarea-napoi mi te va da?

Privesc din nou în pumnul vieţii, mai apoi

Stropesc cu lacrimi calde florile ce înfloresc,

Mă simt ninsă de viaţă chemându-te înapoi,

Să-ţi spun măcar o dată… ce mult eu te iubesc.

Eu...trup de „vânt”

Că mai iubit n-am fost o întâmplare,

Sau  adiere-a vântului în calea ta,

Nici frunza toamnei căzută la picioare,

Rămân o floare de „nu mă uita”.

Ascultă şi deschide cerul, ca să vezi

Iubirea mea la care înca mai visezi,

Aminte de-ti aduci, din când în când

Trimite-o mangaiere pe trupul meu de „vânt”.

Şi nu uita la bine şi la greu,

„Trupul de vânt” te va iubi mereu.

Esti brâu de-argint, acum la soare

Tu ai rămas în inima mea mare.

De dorul va-ncerca cu-nverşunare

Să şteargă şi speranţa care doare,

Te-oi fereca în lanţuri de iubire

Şi te-oi păstra ca dulce amintire.

Fleşuri…despre viaţă

Mă simt  învăluită de fum şi amintiri,

Îmi pierd parcă în ceaţă puţinele senzaţii,

Retina-mi proiectează azi umbre şi lumini,

Se derulează totul, în tainice-oscilaţii.

Simt cerul, care arde învăpăiat în zare,

Privesc apoi apusul, se stinge spre-nserat,

In minte-mi  galopează aceeaşi întrebare,

Ce este viaţa?Ştim s-o traim?Are valoare?

E omu-un pescaruş, ce zboară peste mare?

Răspunsul este, nu! El zboară-n nepăsare,

Însufletit de liniştea ce margini ea, nu are.

Omul în zborul său trudeşte şi-apoi moare.

Privesc ceru-nroşit şi zborul spre zenit,

 Gânduri  stângace înşir în schiţe mâzgălite,

Cu scaunele goale e viaţa, spectacol inedit

Ca un sumar de fleşuri, de soarta hărăzit.

Un gând…

In mine liniştea se scurge-ncet,

Urcând spre cer prin ploi amare,

Eşti îngerul ce urcă azi inert,

Ducând iubirea-ţi, către soare.

Te simt în zbor cum aerul topeşti,

Ducând a ta căldură spre văzduh,

Tu aminteste-ţi cum, că mă iubeşti

Până şi  eu la soare, la tine am să urc.

Deşi, iubirea ta ai luat-o acolo sus

Şi viaţa-mi se-ndreaptă spre apus,

Ea, dragostea  rămasă, e la mine

Păstrată pentru viaţa scurtă, care vine.

Dorul de tine îmi arde azi în ploi,

Nu voi iuta nicicând acea dulce iubire,

Tu înger să îmi fii, ocrotitor apoi,

În gânduri să-avem, aceeaşi tresarire.

Recunoştinţă…

Domnul te-a hărăzit în astă lume să fii mamă,

Cu drag tu ne-ai crescut, ne-ai dezmierdat,

Acum ne înconjori cu îngeri şi ţi-e teamă,

De ce ni se-ntâmplă şi ce ni s-a-ntâmplat…

Tu ai avut pe lume, doar două din păcate,

Că ne-ai iubit pe toţi, aşa cum se cuvine,

Şi te-ai mândrit cu noi, adesea  peste poate,

Lăsându-ţi  la o parte şi dragostea  de sine.

 În lumea  veşniciei , eşti  înger printre stele,

De grija ce ne-o porţi, vorbeşti  acum cu ele,

Durerea  ni-o veghezi, cu sfaturi de la  ele,

Rugându-le de lacrimi, pe faţa să ne spele.

Ai fost  pentru noi toţi, oglindă, drum în viaţă,

Ne-ai însuflat încredere, iubire şi speranţă,

Ne-ai învaţat de omenie, cu sânu-ţi plin de dor,

Şi ne-ai hrănit cu cer senin, cu drag de adevăr.

Povestea mea…povestea lui…

O fată şi-un băiat, cândva într-o piaţetă,

S-au întalnit umbriţi de-o rază violetă,

Atunci ei s-au privit, apoi s-au definit,

Au scris în doi, o lege, cu tot ce nu-i greşit.

O ea şi-un el,  au străbătut ani, care,

Au demonstrat că dragostea nu moare,

Din ea un vis au construit,un vis de neuitat,

“Iubirea lor cea pură şi fără de păcat.”

Ea fata, el băiatul  mereu ei s-au venerat,

Iluzia durereii nicicând n-au acceptat,

Mereu în doi pe culmi urcară, coborâră,

Viaţa le-a fost uşoară, frumoasă şi nu dură.

Chiar dacă viaţa lor, a fost ca o comoară

Ea a ales tot viată…el a ales să moară,

Si-atunci s-a năruit a lor basm de iubire,

Având timpul şi spaţiul, ca naş la desparţire.

Baiatul astăzi înger, ea fată… astăzi om,

El azi plutind în ceruri, ea floare sau un pom,

Ea caută o cale, el drumul şi-a găsit,

Veghind duios spre ea , căci azi EL e un mit…

Iubiţi femeia

Femeia este floare şi steaua căzătoare,

E răsăritul dimineţii în zilele cu soare,

Tot ce-i frumos în viaţă, în versuri şi în cânt,

Ce trubadurii au cântat, mereu, pe-acest pământ.

Femeia-i fericirea, ce-ascunde-n trupul ei,

De o respecţi destul, tu sincer poţi s-o iei.

Femeia chip de aur, este suavă şi candidă,

În ochii ei, de o iubeşti, găseşti a ta lumină.

Iubiţi femeia , ce-o visaţi, şi cea de calitate.

Daţi-i iubirea  voastră, scăldată-n puritate,

Ascundeţi fericirea în sufletu-i de aur,

De vreţi să-i cuceriţi, a inimii tezaur.

Femeia e  nevoia  în zborul către stele,

Ea vrea iubirea sfântă, s-o-nchidă în zăbrele.

Doar din priviri, ea cere, celor ce-o preţuiesc,

Iubirea absolută, nu doar...”eu te iubesc”.

Cantaţi femeia, de-apururi de-i femeie,

Căci visul va dispăre, fără a ei scânteie.

Cântaţi femeia, şi toate florile vor înflori,

Fără femeie, nimic n-ar exista, nici voi

… nu aţi mai fi!!!!!