Strigătul sufletului

Frumosul în viaţă s-a dus într-un alt veac

Există acum în viaţă “urâtul”şi nu-l plac.

Se  moare în astă viaţa, rămane tot ce doare,

Orbirea de  lumina, orbirile de soare.

Iubire cea din tâi, s-a dus în alt răstimp,

Durerea mea cu linişte, doresc acu să schimb.

Trec zile, apoi trec clipe şi vremea-i trecătoare

Tristetea mea mă arde, durerea rău mă doare.

Micimile vieţii, tot cresc şi s-au mărit

Şi bucuria lumii se pare c-a pierit.

E-n sufletu-mi furtună, în inimă-i ninsoare

E flacară în noduri, şi gerul care doare.

Cum să recapăt eu frumosul care a fost,

Tărâmuri pline-n vise, iubire şi duios?

Când eu calc, pas cu pas, pe cucute amare,

Tristeţea mea mă arde, durerea rău mă doare.

 Nu vreau în viitor speranţa să fie doar venin,

 Şi-n suflet să îmi crească mereu palat de chin.

 Vreau lumii să-i pese, că-n lume se tot moare,

 Şi crunta  mea durere din suflet rău mă doare.