Dorinţa

Eu vreau să scriu cu roşu de măceş,

Durerea şi tristeţea ce în mine zace,

Şi-aş sta culcată, mult timp pe un preş,

Să se prelingă tot, ce-n mine acuma tace.

Când mă ridic uşor, cu gândurile mele,

Nalţa-voi zid cu geam şi cu zăbrele.

Strigând, eu braţele spre cer voi ridica,

Şi-ţi voi trimite cântul şi cu iubirea  mea.

Apoi privesc tăcută, o frunză 'n-cadere,

Ce doarme-adânc până la primăvară.

Nimic şi nimanui, ca ea, eu nu voi cere,

Eu vreau să devin „eu”, acum întâia oară.

Vreau să fiu pânza de apă cristalină,

Tot ce-i frumos să se-oglindescă-n  ea.

În jurul lor să fiu izvorul de lumină,

Ce stracuceşte-n calea lor,  şi-a mea.

Vreau haină sa-mi fie, petalele de flori,

În prejma ta de sunt, meru să te-nfiori,

Să pot da celor dragi, gândurile mele-alese,

Dintr-o grădină-a fericirii, ce-or fi ele culese.