Fără a ta iubire-s un suflet răvăşit,
Ce caut cu
ardoare necunoscut zenit,
Tu erai rădăcina
cea care m-a hrănit
Îmi înfloreai
surâsul din inimă venit.
Erai un strop de
rouă în noua primăvară,
Eu te-am iubit
mereu ca şi întâia oară,
Te-ascund în
mine-acum, ca pe o floare rară
Să reinviu
trecutul, trăit odinioară.
Când lacrimile
curg şi sufletu-i pustiu
Şi cum să le
opresc aş vrea şi eu să ştiu,
Le-scund sub
pleoapele ce-ades le sărutai,
Şi-n nopţile cu
lună iubirea mi-o lăsai.
Tresar ades din
vis dar visul mi te ia
Şi pustieşte totul
în noaptea tristă, grea.
Privesc apoi
spre cer şi-ntreb o stea de vrea,
Când oare depărtarea-napoi
mi te va da?
Privesc din nou
în pumnul vieţii, mai apoi
Stropesc cu
lacrimi calde florile ce înfloresc,
Mă simt ninsă de
viaţă chemându-te înapoi,
Să-ţi spun măcar
o dată… ce mult eu te iubesc.