Eu strig...

Eu strig...
Către-o viaţă lipsită de viaţă,
Cu ochii greoi şi plini de durere
Cu vorba tacută, în tăcuta-i tăcere
Când sufletul-i legat cu fire de aţa.
Eu strig...
La o casă ce mă alungă de-acasă
De care acum, mă simt înstrăinată
E casa din care, iubirea-i alungată,
Şi numai de tăcere este inundată.
Eu strig...
La casa care nu mai este casă,
Cea care m-a lungă azi din visul meu,
Din tot ce-a fost, din viitor mereu,
Din pustiita inima, acum ramasă..
Eu strig...
La o casă, ce m-alungă de-acasă
Si fara milă, in faţa îmi tranteşte uşa.
La casa ce-i plina doar de durere,
Înaite de a-mi pune fularul, manuşa.
Eu strig...
Şi-ntreb de-a fost cumva şi casa mea
In care am păstrat mereu iubirea?
De ce e rece acum, când tot ii scrum
Când, singură-am rămas pe lungul drum?