Privind în gol

O ! toamnă, candidă ca o fecioară,
Mi-ai presărat covor de frunze la picioare
Din ramurile goale, privirea-mi se coboară
Şi simt că mă doboară a sufletului jale.

Şi sufăr ca si tine, când vremea e urâtă
Şi tace-n linişte durerea aşternută.
Destinul meu e scris, doar printe rânduri
Ce-i scris în el mă pune-ades pe gânduri.

O! toamnă, fără tine farmecul l-aş pierde
Iar şirul de-amintiri pierdute azi s-ar rupe
În peisajul mohorât şi fără verde
Eu nu mai văd nimic din ce se-aude.

Şi-atunci când timpul, care nu-i departe
Te-mbracă-n albul purităţii nepătate,
Mii de sclipiri din lumi de mult uitate
Ascund mereu, noian de vis, de bunătate.

Prin manti-argintie şi gerul tău cumplit
Aş alerga desculţă, spre albul infinit.
O! iarnă, fără tine farmecul l-aş pierde
Şi nu aş mai vedea nimic din ce se vede…

Adăugaţi o legendă