Citesc

Privesc adesea în oglinda sufletului meu,
Acolo îl găsesc deşi nu vreau, doar eu.
E chipul unui om ce “om “ el se numea
Şi-ncerc să descifrez, ce-n el eu pot vedea.

Citesc despre o rană, ce dragostea o lasă
O rană mai veche în lanţuri ferecată.
Citesc că rana nu-i va da pace nicicand,
Să mai iubească iar, pe acest pamant.

Citesc dorinta lui de a fugi de “eul “său.
Citesc că este bun, nu este un  om rău,
Dar teama de-a  iubi nu poate-nvinge,
Deşi de suferinţă, inima lui veşnic plânge.

Citesc, că ar da totul, din nou, să fie fericit
Dar poate “omul”nostru, iubirea n-a găsit?
Citesc şi-i scriu, ca inima”omul”să-asculte,
Să steargă toate rănile din dragoste făcute.

Citesc şi-i scriu, că dragostea adevărată
Poţi s-o-ntâlneşti de multe ori, sau doar o dată.
Doar una nouă poate şterge acuma, mai uşor
Din rănile-nvechite, din suflet, care dor.

Citesc şi-i spun că dragostea de o gaseşte
Să nu o scape...că greşeşte!
Că viaţa fară dragoste nu are nici parfum
Şi nici lumină, nici cale lină, pe al vieţii drum.