Dulce, amar

Era o zi de vară, mi-o amintesc şi-acum,
“Ea chintesenta, vie, a zilelor senine “,
Luptam să-npraştii perdelele de fum

Şi să le lăs în urma, pe vechile coline.

Călătoream  atunci, spre locul”nu ştiu unde",
Când drumul m-a adus, spre-a ta împarăţie
Şi dulce era gustul vieţii în umbra viorie,
Unde a ta iubire, simţii că mă pătrunde.

Eu te-am zărit, departe-n dulcele amurg ,
Fixai curbura unui spatiu frumos în care eu ,
Visam să-naintez şi să trăiesc, în doi, mereu
Din viaţă norii negri, iubindu-te să ţi-i alung.

Chiar de erai departe, pe tine te-am iubit
Şi-aş fi rămas cu tine, în a ta-mpărăţie .
Ţi-as fi sădit în suflet speranţe şi mândrie
Şi-aş fi sculptat în versuri, tot ce ne-a unit.

Doar lânga tine aş fi uitat şi eu trecutul
Şi-aş fi gustat din mierea dulce-a vieţii
Şi noi mereu am fi zâmbit în zorii dimineţii,
Nu aş mai fi fraternizat cu golul, cu tumultul.

Fără măcar, ca eu să am cândva  habar,
Ai hotărat să pleci, tăcând, de lânga mine
Şi-aşa gustul cel dulce, a devenit amar
Sperând că-aşa e bine, în viaţa pentru tine.

Îmi vine-n minte o vorbă bătranească :
“În viată când pierzi, nu ştii ce-ai castigat
Şi când ai câstgat nu ştii ce ai pierdut”.
Este deja tarziu, regretele să ne găsească.